Fotografii in fiecare zi

E ultima zi din noiembrie, luna care anul asta chiar a fost sweet, calduroasa, luminoasa, prietenoasa :) Asa ca mi-am adunat ultimele poze de noiembrie, si le postez pana nu incep zapezile adevarate, ca de cateva zile tot ninge timid pe aici :)

Schit in padure:

Ultimele crizanteme:





O frunza cu spatele alb (imi plac tare mult astea, nu stiu de ce) si o ganganie pe care am prins-o in vreo cateva poze si pe care am obsoervat-o abia pe ecranul calculatorului, cand eram in fata ei cu aparatul pur si simplu n-am vazut-o! Oricum, tare fotogenica si dornica sa pozeze gazuta asta, de a stat atata la pozat fara sa fuga...)-sau zboare, ce-o face ea! :)





Si ceva poze de cand inca erau frunze rosiatice prin copaci (si pe sub copaci)...









Frumoasa toamna a mai fost, si mai ales luna noiembrie a fost deosebita!

... si am vazut ca ninge!

De fapt ninge cu fulgi mari, pufosi si desi, asa ca intr-un Ajun de Craciun ideal, dar nu pot sa fac sa iasa fulgii in poza prin fereastra (si nu o deschid fie ce-o fi, ca toata noaptea mi-a fost frig!). Oricum, se vede bradul plin de zapada deja si acoperisurile albe... Prima ninsoare adevarata de anul asta. Nu pot decat sa ma bucur ca n-a venit mai repede :)

Site-ul Activitati Copii organizeaza din nou campania "Carti in dar", de aceasta data in jurul sarbatorilor de iarna. Mai e timp de trimis carticele, noi, sau pe care copiii sunt dispusi sa le daruiasca altora, pana pe 24 noiembrie, asadar pentru cei interesati preiau cateva informatii direct de pe site:



"Dorim sa daruim un zambet copiilor de la Sanatoriul balnear si de recuperare Techirghiol -Constanta, care este situat fata in fata cu Manastirea din Techirghiol!
Acest spital gazduieste copii cu handicap loco-motor, de diferite varste, care petrec acolo mai mult timp. Din aceasta pricina spitalul are si gradinita si clase de scoala primara si gimnaziala.
Numarul aproximativ de copii: 30 copii de gradinita, 50 de scoala, in jur de 100 de copii, dar numarul variaza, unii copii mai pleaca, altii vin...

Acum cateva zile veneam cu Liviu spre casa pe Drumul Frumos, ne-a prins seara si am avut ocazia sa fac cateva fotografii unui apus mai deosebit ca altele, as spune eu. Drumul Frumos e un drum alternativ pentru cel pe care mergem de obicei. Cel pe care mergem de obicei e mai scurt, dar Drumul Frumos e plin de peisaje minunate, de serpentine prin paduri si prin niste sate ca rupte din povesti, mai ales acum, toamna.



Drumul Frumos e deosebit mai ales primavara, cand infloresc toti copacii si dealurile prind viata si culoare, si toamna cand parca totul e o pictura in care simti ca intri tot mai mult, cu fiecare kilometru parcurs :) Drumul Frumos e plin de carari secrete, pe care le descoperi de fiecare data cand opresti aiurea pe marginea drumului si pornesti in cautarea unui loc potrivit pentru poze de exemplu, loc care e mereu mai aproape decat as fi crezut. Acolo, pe Drumul Frumos, am gasit paduri ferite cu copaci cuprinsi de toamna, acolo am gasit iarba verde si campuri cu flori, acolo am gasit salcami infloriti, si cate n-am gasit de-a lungul timpului, iar acum am gasit si un apus frumos de soare :)

Nu stiu cum e pe la voi vremea, dar banuiesc ca e asa frumoasa ca la mine cam peste tot. In seara asta de exemplu in Suceava au fost 18 grade (mai multe ca asta vara uneori), iar azi m-am topit de caldura prin oras (eu n-am nici o idee cum sa aproximez cam cat de cald e afara si m-am imbracat ca de iarna...).

Oricum, pentru zona asta a tarii cel putin, vremea e destul de ciudata. Imi amintesc ca in perioada asta, la inceput de noiembrie ningea cam in fiecare an pe aici. Oare ce se inatampla? Oricum, e tare bine si frumos asa, ce pot sa zic, mie imi place caldura :)

Si pentru ca am observat asadar ca toamna n-a plecat chiar deloc, acum cateva zile m-am gandit sa fac si o decoratiune ceva de toamna, ca si asa n-am fost apucat anul asta. Am iesit deci cu Emi in gradina, el s-a jucat un pic prin frunze, cate mai ramasesera, am cules crengute (alea din tufele de zmeura sunt perfecte pentru stilul asta de "copacei"), bobite rosii dintr-un copac (habar n-am ce cautau acolo...) si frunze cat mai frumusele. Si pentru ca oricum nu facusem nici un proiect pentru provocarea a 7-a de pe Scrapper in Romania (acum provocarea asta s-a incheiat, dar puteti participa la urmatoarea), mi-am zis sa respect si regulile provocarii in realizarea copacelului (trebuia folosita culoarea rosie, buline si un nasturel).



Ca baza pentru copacel am folosit un suport foarte mare de rola de hartie (tot am din astea prin casa si vreau sa le gasesc o intrebuintare- e frumos sa reciclam), pe care l-am invelit pe jumatate in sfoara, apoi am legat un sir de frunze pe la miglocul lui si am lipit in centru un nasturel galben. Nu stiu cat o sa reziste frunzele naturale (poate trebuie inlocuite cu unele din fetru sau hartie), dar deocamdata arata bine. In suport am aranjat crengutele de zmeura si cele cu bobite rosii, iar din loc in loc am lipit frunze scoase la imprimanta si decupate.



Pe o crenguta mai inalta am postat si un cuplu de bufnite, pentru ca ador bufnitele (astea desenate, nu cele reale totusi), si mi se par potrivite de toamna. Unele din frunze si aripile unei bufnite au si buline, ca sa fie conform provocarii. Si cam asta a fost tot. Destul de rapid si simplu.





Imi place foarte mult cum a iesit. Am facut o fotografie aranjamentului langa cosuletul meu cu lemne pentru foc si mi se pare ca are un aer asa de rustic si de tomnatic, evident :) Momentan copacelul meu intampina musafirii acasa la ai mei, in hol, i-am gasit acolo un loc tare potrivit.

Oare ce faci cand ceva te supara asa de tare incat te apuci si reconsideri toata treaba asta cu blogurile, cu forumurile, cu implicarea online, cu expunerea pur si simplu? Ignori si mergi mai departe gandind ca e inevitabil, e ca un drum cu obstacole, nu te impiedici de primul, sau esti asa de afectat incat te retragi complet si spui "asta e, s-a terminat aventura"? Am blogul asta de aproape un an si pana acum a fost totul "sugar and spice and everything nice" ca sa spun asa... citesc bloguri insa de mult mai mult timp, de ani de zile, intai pe cele din strainatate, apoi am inceput sa le citesc pe cele de mamici, de la noi. In timpul asta am vazut de multe ori bloguri inchizandu-se, din anumite motive pe care, desi imi parea rau ca nu mai pot citi chestii dragute, le intelegeam si chiar ma temeam undeva in adancul sufeltului de ele. Acum am ajuns in aceeasi situatie. In situatia de a fi judecata. In situatia in care nu pot face decat doua lucruri: sa ignor sau sa plec. Ce sa aleg?

Nici nu stiu de ce scriu asta tocmai pe blog. Poate pentru ca e tarziu si sunt singura si totusi prin intermediul blogului am senzatia ca vorbesc cu cineva. Sper ca vorbesc cu cineva care intelege totusi. S-ar putea ca asta sa fie singura mea postare fara o fotografie. Acum nu simt nevoia decat de un jurnal poate (nu e asta blogul- un jurnal?).

Cum se pun niste limite? Cum se fac oamenii sa inteleaga ca desi citesc ce scrii tu, desi vorbesc cu tine pe un forum, nu au dreptul sa judece, sa jigneasca sau sa faca reprosuri? Cum se fac oamenii sa inteleaga asa ceva, cand brusc devine asa de greu sa comunici doar prin cuvinte, fara gesturi, fara expresii, fara macar a-l cunoaste 1% pe cel cu care vorbesti (si mai ales temandu-te ca ai dat peste o persoana atat de dificila, cu care te intelegi asa de greu, incat nu ti-ai fi dorit vreodata sa ai de a face cu asa cineva daca era sa traim doar in lumea reala, unde avem mult mai multe posibilitati sa selectam oamenii cu care vrem sa venim in contact)?...

Asadar, ce te faci oare cand se intampla toate astea? Sper sincer sa gasesc un raspuns pana maine. Nu imi place sa fiu suparata. Mai ales pentru lucruri pe care le consider totusi marunte. De ceva timp incerc, in mod voit, sa nu ma mai afecteze chiar totul pe lumea asta, sa nu imi pese asa de tare daca ceva, orice, merge bine sau rau, sa nu imi pese daca nu am obtinut ceva imediat, sa nu ma supar daca am uitat ceva acasa, pur si simplu sa ignor maruntisurile astea, sa ma bucur de lucrurile mici si sa am o atitudine pozitiva. De cand a murit bunicu, viata mi se pare mult mai fragila, n-am sa uit niciodata cat de fragila e. Mi-am spus ca nu ma mai supar decat din motive intemeiate, din cauza unei boli, a unei probleme foarte mari sau a mortii cuiva drag. De curand m-am intristat ca a murit poetul Adrian Paunescu. Mi se pare normal sa ma intristez pentru asta. Imi pare rau. Mi-era foarte drag, am avut ocazia sa il cunosc personal acum ceva ani, cand eram in perioada liceului si mai scriam poezii. Ma intristez cand ma gandesc ce gol imens a lasat in urma lui, pentru tara asta, dar mai ales pentru familia lui. 

Dar nu pot, nu imi permit sa ma supar pentru lucrurile neinsemnate. Trebuie sa existe o delimitare, nu? Nu putem sa ne consumam pentru orice. Si pana acum am reusit, zic eu. Ce ma fac de acum?

Azi e Ziua Scrapbooking-ului Digital, prescurtat DSD sau chiar iDSD (cu international in fata) pe forumurile si blogurile despre hobby-ul asta. E plin de reduceri peste tot (cele mai mare reduceri ), de jocuri, provocari si concursuri. De aseara ma tot gandesc si razgandesc ce sa cumpar, ca lista mea e tare lunga :)

Ziua Scrapbooking-ului Digital a fost introdusa in 2007, nu de mult deci, eram si eu prin preajma pe atunci :) . Se sarbatoreste in fiecare an in prima sambata din noiembrie. Stiu ca la noi nu e mare lucru, dar pe forumurile dedicate din alte parti ale lumii e mare motiv de celebrare :)

Un fragment preluat de pe pagina oficiala de facebook a DSD:

Digital Scrapbooking Day was first established by Triscape, Inc. in 2007 to create awareness for digital scrapbooking – not only as a creative way to document and display memories, but also as a means to archive photos and memorabilia safely digitally. Digital Scrapbooking Day (DSD), celebrated internationally the first Saturday of each November, is intended to act as a catalyst to set aside some time at least annually to digitally documenting your personal history

Pe langa cumparaturi online, ieri am facut si o pagina de scrap digital:

Tocmai s-a terminat si luna octombrie si am intrat in noiembrie, ceea ce inseamna ca incepe perioada in care ne gandim deja la cadourile de Craciun pentru cei dragi, sau cel putin asa fac eu. Imi place sa stiu din timp cam ce as vrea pentru fiecare, sau daca nu stiu sa am timp sa ma gandesc la ceva special, pentru ca "orice cadou, numai sa fie acolo" nu e neaparat conceptul meu preferat. Imi place sa fac cadouri deosebite, sa vad cum persoana care le primeste ramane uimita, se bucura si da, bineinteles ca imi place sa primesc la randul meu astfel de cadouri :) Dar parca mai tare imi pace sa le fac :)

De patru ani, la cadoul mamei de Craciun adaug si un calendar facut de mine. In primul an a fost o surpriza, i-a placut foarte mult, a fost frumos sa vad cum schimba pagina in fiecare luna asa incat i-am facut unul si anul urmator. Acum deja e traditie si sunt convinsa ca se asteapta la unul in fiecare an de acum inainte, dar felul cum va arata e surpriza oricum :) Calendarul pe care il fac pentru ea e unul mai deosebit, "CD case calendar", adica un calendar care foloseste ca suport o carcasa de CD. E perfect de pus pe birou, sau in spatii mici (mama il pune ori pe un raft, ori chiar pe televizor). Cam asa arata calendarul mamei in martie anul asta:



In ultimul Craciun al lui aici, i-am facut un calendar si lui bunicutu, unul clasic de perete. Bineinteles ca si lui i-a placut foarte mult (el de fapt avea o adevarata pasiune pentru calendare, dar asta e alta poveste).

Deoarece Craciunul e tocmai inainte de Anul Nou, cand incepe un an nou (ce constatare inteleapta am facut eu acum...), un calendar, mai ales personalizat, mi se pare un cadou ideal pentru cei dragi. Si cum produse de scrapbooking digital pentru realizarea calendarelor pe 2011 au si aparut de ceva timp, deci s-a deschis sezonul calendarelor in lumea scrapbookingului digital, cred ca ar fi cazul sa ma apuc de calendarul mamei (si de unul pentru mine).

Deocamdata am facut unul pentru o prietena (doar cu fotografii de la nunta ei) si unul pentru Nicoleta, castigatoarea unui concurs pe site-ul ActivitatiCopii, careia ii datoram de mult un premiu. Sper sa le placa amandorura si sa le inveseleasca cate un perete in casa tot anul viitor :)






Acum ca ma gandesc bine mai am vreo trei prietene care s-au casatorit de curand si carora as putea sa le fac asa un cadou, dupa modelul primului, hm...